Ce sunt protezele dentare totale?

bărbat cu pălărie și ochelari de soare bucurându-se de viață
bărbat cu pălărie și ochelari de soare bucurându-se de viață

Protezele totale sau protezele complete dentare reprezintă un dispozitiv detaşabil care poate fi folosit pentru a înlocui dinţii lipsă. Dinţii protezei sunt fabricaţi din porţelan sau din acrilat şi sunt uniţi între ei printr-o bază acrilică. Protezele dentare parţiale sunt similare, numai că sunt folosite pentru a înlocui doar o parte dintre dinţi, în timp ce proteza dentară totală este un dispozitiv care înlocuieşte setul complet de dinți.

Proteza dentară totală se poate dovedi utilă în cazul în care ţi-ai pierdut toţi dinţii. Aceasta te poate ajuta la completarea înfăţişării şi redarea încrederii de a zâmbi.

Cum se realizează protezele dentare?

Baza unei proteze dentare este făcută în aşa fel încât să imite ţesutul gingival natural, fiind confecţionată dintr-un acrilat pigmentat cu grijă, cunoscut sub numele de polimetilmetacrilat sau PMMA. Suprafeţele vizibile din PMMA sunt şlefuite intens pentru a părea cât mai naturale. Ele ajută, totodată, la prevenirea acumulării de bacterii pe proteza dentară, astfel încât aceasta să-şi păstreze senzația de curăţenie şi prospeţime.

Proteza dentară superioară acoperă, de regulă, cerul gurii, în timp ce proteza dentară inferioară are forma literei U, pentru a asigura spaţiu suficient pentru limbă.

Atât proteza de sus, cât şi cea de jos sunt aşezate pe ţesutul gingival şi se menţin în poziţie prin sucţiune. Cremele adezive pentru proteze dentare pot ajuta şi ele la fixarea protezei tale şi pot împiedica eventualul disconfort creat de particulele de alimente în cazul în care acestea rămân prinse sub proteză.

Acomodarea cu proteza dentară

Ar putea dura o vreme până te obişnuiești cu proteza dentară, dar dacă discuţi cu dentistul tău, acesta îți va putea spune la ce anume să te aştepţi, ajutându-te astfel să te liniştești.

Mâncatul şi vorbitul cu proteza dentară în gură ar putea să îți creeze oarecare dificultăţi la început. Nu îți face griji însă: cu puţin exerciţiu, vei putea redeveni tu însuți în cel mai scurt timp.

Pentru a-ți putea menţine proteza în cele mai bune condiţii, încearcă să respecţi un ritual zilnic riguros de curățare. Îndepărtând proteza dentară pe timpul nopţii (cu excepţia situaţiei în care ai fost sfătuit de către medicul dentist să n-o faci) le vei permite gingiilor să se odihnească. De asemenea, depozitarea protezei în siguranță atunci când nu este în uz va ajuta la menţinerea aspectului acesteia.

Proteza dentară totală poate avea un impact pozitiv în viaţa ta, readucându-ți zâmbetul pe chip şi ajutându-te să te simţi din nou ca altădată.